A trecut vremea în care de abia așteptam să schimbăm hainele de serviciu cu pijamaua. Acum, pijamaua este noul normal, cel puțin pentru cei care activează în aria de Learning și Facilitare.
Pentru următoarele luni, activitățile de învățare se vor derula în principal în mediul Online, prin intermediul cursurilor livrate prin diverse platforme, iar cursanții sunt deja asaltați de oferte și propuneri de a participa la webinarii, sesiuni promo sau alte evenimente de acest gen.
Firmele mari de training s-au adaptat destul de rapid la noua metodă de livrare, ceea ce urmează să producă o polarizare excesivă a pieței de learning, deja foarte competitivă. Peștii mari devin și mai mari, peștișorii nu au resurse suficiente să crească.
Există riscul dispariției de pe piață a micilor furnizori de evenimente de învățare, cu oferte nișate, cu clientelă în formare, dar cu livrabile foarte bune, în defavoarea celor mari, cu livrabile foarte bune, desigur, dar adresate poate unor segmente generale de nevoi de învățare.
Așa a apărut ideea Atelierului de Idei, de a deschide ușa platformei noastre de e-learning către orice furnizor mic de servicii de training și facilitare, cu o propunere prin care să construim o comunitate a pasionaților de training și facilitare din România.
Dacă ești facilitator freelance, ai idei pe care ai vrea să le transferi participanților și poți elabora materiale de curs, sau te gândești să încerci un nou domeniu și te atrage meseria de trainer, citește mai departe.
Dacă ești sigur că fără online vei pierde accesul la clienți potențiali, dar nu ai timp sau resurse să investești într-o platformă de e-learning, ești în locul potrivit.
Dacă vrei să faci parte dintr-o comunitate care să te ajute cu sfaturi, idei sau recomandări pentru a realiza cursuri excelente în online, bine ai venit alături de noi!
Ce oferim noi?
Înrolarea în comunitatea facilitatorilor e-learning din Atelierul de Idei este fără costuri pentru primele 3 luni, cu excepția comisionului procesatorului de carduri.
Demo curs online: https://atelierul-ideilor.ro/courses/employee-engagement-the-agile-way/
Pentru întrebări și aplicații, așteptăm ideile voastre pe office@atelierul-ideilor.ro.